Initial, am pornit cu ideea ca "Noi suntem finitul", inspirat fiind de opera lirica a lui Alan Seeger, "I have a rendezvous with death", plus alte evenimente care mi-au dat peste cap toata gandirea in ultimii ani din viata mea.
Urma sa spun ca noi suntem propria noastra intalnire cu "moartea". O idee sumbra, pesimista, nu ? Dar urma apoi un discurs motivational. Pentru ca acolo vreau sa ajung de fapt si de drept. Noi suntem trecerea noastra in nefiinta pentru modul in care ne traim viata. Pentru cum ne ucidem ideile, pentru cum nu ne exploram limitele, pentru cum ne complacem intre 4 pereti, aceeasi 4 pereti comozi, cunoscuti, de care nu ne este frica, pentru cum ramanem inchisi, ferecati in cutumele noastre, nedorind sa riscam sa incercam altceva, din frica de a nu pierde , poate , din timpul nostru putin si pretios sau , poate, pentru a nu ne pierde identitatea creata prin atatea precedente tratate in acelasi fel.
Sunt hotarat sa am un singur plan in ce priveste viata mea. Nu vreau o existenta pe care sa o pot prevede. Nu vreau un sir rectiliniu si uniform de evenimente. Vreau doar sa fac lucruri noi in fiecare zi. Desigur, sistemul, mediul in care traim, posibilitatile financiare poate nu ne permit sa ne desfasuram... Dar asta este si provocarea. Sa te intinzi cat poti de tare. Sa te fortezi. Sa nu ramai in "zona de comfort". Sa faci cate ceva de care iti este frica in fiecare zi, cum spunea Laz Buhrmann, in discursul motivational "Everybody's free to wear sunscreen".
Si cred ca ce e mai important este sa stim tot timpul ca niciodata nu este prea tarziu sa traim cum vrem, cum visam. Pentru ca nu suntem in viata. Noi suntem viata. Si noi suntem eterni in viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu